Liderii PSD se întâlnesc cu delegații ale PNL și PD

Liderii PSD se întâlnesc cu delegații ale PNL și PD
Liderii social-democrați au, marți seară, întâlniri separate cu reprezentanți ai PNL și, respectiv, PD, înaintea Comitetului Executiv al PSD de miercuri, în care se va decide în privința depunerii moțiunii de cenzură, au declarat surse parlamentare.
Publicat: 15/02/2012, 10:28
Actualizat: 24/07/2012, 01:28

Liderii social-democrați au, marți seară, întâlniri separate cu reprezentanți ai PNL și, respectiv, PD, înaintea Comitetului Executiv al PSD de miercuri, în care se va decide în privința depunerii moțiunii de cenzură, au declarat surse parlamentare.

Conform surselor citate, o delegație restrânsă a PSD s-ar afla, la momentul transmiterii acestei știri, într-o întâlnire cu reprezentanți ai PNL, o reuniune similară urmând a avea loc, tot în cursul acestei seri, între PSD și PD.

Sursele citate au precizat că subiectul celor două întâlniri este legat de decizia pe care PSD urmează să o ia miercuri în cadrul Comitetului Executiv Național, referitoare la oportunitatea depunerii moțiunii de cenzură.

Potrivit surselor citate, varianta pe care democrații o agreează este să rămână în opoziție, dar să cadă și Guvernul Tăriceanu.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...